Cât costă un buletin fals românesc. Un irakian care a plătit prețul și a încercat să-l folosească a avut o surpriză neplăcută

Cât costă un buletin fals românesc. Un irakian care a plătit prețul și a încercat să-l folosească a avut o surpriză neplăcută

Potrivit unui comunicat de presă remis, luni, de Poliția de Frontieră Arad, un irakian de 24 de ani a fost prins în Vama Nădlac legitimându-se, la ieșirea din țară, cu o carte de identitate falsă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Irakianul călătorea în mașina unui român de 39 de ani, din Ilfov, iar documentul de identitate prezentat era românesc, însă, conform polițiștilor de frontieră, nu îndeplinea condițiile de formă și fond al unuia autentic.

Cei doi bărbați au fost conduși la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, pentru verificări, afându-se identitatea reală a irakianului, care este posesor al unui permis de ședere în România.

Tânărul a declarat că și-a procurat documentul fals de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 4.700 euro, deoarece intenționa să ajungă într-un stat din Spațiul Schengen. El este cercetat penal în stare de libertate pentru fals privind identitatea și tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Totodată, șoferul român este cercetat pentru trafic de migranți.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×